Președintele Nicușor Dan va purta luni dimineață, 13 iulie, discuții cu liderii partidelor pentru a identifica o soluție la blocajul politic. Surse politice indică trei variante analizate pentru formarea guvernului.
Prima opțiune prevede un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu pentru un an, urmat apoi de o rotație cu un cabinet de dreapta.
A doua variantă este un guvern politic condus de Alexandru Nazare.
A treia propunere vizează un guvern tehnocrat, tot cu Alexandru Nazare la conducere, soluția preferată de șeful statului, în funcție de poziția liderului PNL, Ilie Bolojan.
PSD ar accepta rotația premierilor doar dacă Sorin Grindeanu ar fi desemnat acum prim-ministru și formațiunea ar conduce un guvern minoritar, cedând un an mai târziu locul lui Siegfried Mureșan. PNL, în schimb, preferă ca Mureșan să fie prima opțiune, iar Grindeanu să rămână în opoziție încă un an.
Sursele mai spun că Alexandru Nazare ar fi agreat de PSD, cu condiția păstrării portofoliilor sociale-democraților din guvernul Bolojan. Liberalii ar urma să-și păstreze, de asemenea, ministerele actuale, dar să propună noi nominalizări la Interne, Finanțe și Educație, în locul unor demnitari precum Cătălin Predoiu și Mihai Dimian. Dacă Ilie Bolojan refuză, președintele ar putea opta pentru un cabinet de tehnocrați condus de Nazare, menținut până la alegerile parlamentare din decembrie 2028.


Comentarii recente