În sesiunea extraordinară a Senatului de săptămâna viitoare vor fi votate, pe lângă proiectele legate de îndeplinirea jaloanelor din PNRR, și inițiative pentru remedierea problemelor create de atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a cerut consens politic pentru o soluție care să protejeze persoanele care au semnat antecontracte și și-au planificat achiziții în baza legislației în vigoare. Propunerea vizează prelungirea termenului de aplicare a cotei reduse de TVA, cel mai probabil până la 31 august, pentru a evita consecințele unui blocaj administrativ care nu le aparține cumpărătorilor.
Pe agenda sesiunii figurează două proiecte menite să rezolve blocajul de la ANCPI, care a pus în pericol aplicarea cotei reduse de TVA la achiziția de locuințe. Obiectivul oficial este ca prin adoptarea acestor acte Parlamentul să asigure și respectarea angajamentelor europene, astfel încât România să nu piardă finanțări din PNRR.
Marți, 21 iulie, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că parlamentarii social-democrați vor depune un amendament pentru amânarea majorării TVA la locuințe până la 1 octombrie, invocând efectele atacului asupra ANCPI. Grindeanu a contestat argumentele prim-ministrului Ilie Bolojan referitoare la impactul bugetar al amânării.
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a precizat că a propus o soluție legislativă care să vizeze exclusiv persoanele ce aveau antecontracte și nu își pot finaliza tranzacțiile din cauza blocării sistemului informatic al ANCPI. Potrivit ei, propunerea prevede extinderea aplicării cotei de TVA de 9% până la 31 octombrie 2026 pentru cei afectați de blocaj.


Comentarii recente