Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, 8 iulie, că România, Turcia și Bulgaria au convenit să extindă mandatul Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră (MCM Black Sea TG). Decizia include acum și protecția infrastructurii submarine critice, precum platforme și instalații fixe offshore, considerate esențiale pentru securitatea economică și energetică a țărilor participante.
Șeful statului a precizat, într-o postare pe X, că această cooperare consolidează angajamentele aliaților într-o zonă de importanță strategică pentru Alianță și pentru securitatea euro-atlantică.
MApN a anunțat, tot miercuri, că a semnat un amendament la Memorandumul de Înțelegere semnat inițial la 11 ianuarie 2024, care a instituit inițiativa trilaterală. Ministerul subliniază că misiunea principală a grupului rămâne asigurarea libertății de navigație prin supraveghere, neutralizarea pericolelor pentru traficul maritim și activități conexe de căutare și salvare.
Ministerul menționează că, de la operaționalizarea grupului în iulie 2024, au avut loc zece activări, România deținând comanda în perioada 9 iulie 2025–8 ianuarie 2026. În intervalul 9–24 iulie 2026, vânătorul de mine M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu” va participa la a 11-a activare, în cadrul exercițiului multinațional BREEZE 2026.
Nicușor Dan a adăugat că Garda de Coastă testează un sistem autonom de supraveghere în Marea Neagră și a evidențiat extinderea utilizării de drone, aeriene și maritime, pentru consolidarea capacităților de monitorizare.


Comentarii recente