Europarlamentarul Rareș Bogdan a fost înlocuit din funcția de șef al Delegației României din cadrul Grupului Partidului Popular European (PPE). Schimbarea, anunțată miercuri, 1 iulie, a fost comunicată de Siegfried Mureșan, vicepreședinte al PPE.
Daniel Buda a preluat conducerea delegației române, iar Iuliu Winkler (UDMR) își păstrează poziția de co-președinte. Mureșan a precizat că decizia delegației PNL din cadrul Grupului PPE a fost pusă în aplicare prin notificarea formală a grupului.
În interiorul PNL, Rareș Bogdan a avut recent conflicte deschise cu conducerea partidului, inclusiv cu Ilie Bolojan, și figura pe lista liberalilor vizați pentru posibile sancțiuni disciplinare, printre care se numără și excluderea din partid.
Schimbarea survine într-un context de reorganizări la nivelul filialelor PNL declanșate după şedinţa Biroului Politic Naţional din 23 iunie, când au avut loc şi alte înlocuiri la conducerea filialelor, cum ar fi cazul Ilfov şi Braşov.


Comentarii recente