Conducerea PNL intenționează să convoace un nou Congres în următoarele luni, cel mai probabil în august sau septembrie, după ce instanța a suspendat hotărârile adoptate la reuniunea din iunie, în care a fost modificat statutul partidului și a fost aleasă noua conducere.
Anunțul a fost făcut de liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, într-un interviu pentru RFI. El a precizat că există majoritatea necesară în Biroul Politic Național pentru a convoca atât un nou Consiliu Național, cât și un nou Congres.
Fenechiu a spus că partidul va adopta un statut revizuit „probabil cu aceleași prevederi”, dar redactat astfel încât să fie mai puțin vulnerabil la contestații în instanță. El a estimat că noul congres ar putea avea loc în cursul lunii august sau septembrie, dar a adăugat că, dacă situația impune, organizarea se poate accelera.
Totodată, liderul senatorilor a explicat că procesele judiciare legate de suspendarea hotărârilor pot dura luni sau ani, motiv pentru care PNL nu intenționează să aștepte o decizie definitivă înainte de a se regrupa în forurile statutare. Partidul va contesta în instanță temeinicia acțiunilor care au condus la suspendare, susținând aplicarea incorectă a legii.


Comentarii recente