Vicepremierul şi ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacşu, a avut joi, 29 octombrie, prima întâlnire de lucru cu liderii organizaţiilor sindicale reprezentative şi ai organizaţiilor profesionale din sistem, la care au participat şi reprezentanţi ai conducerii MAI. Discuţiile fac parte dintr-o serie de consultări menite să identifice soluţii pentru eficientizarea activităţii ministerului şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Neacşu a subliniat că priorităţile sale sunt protejarea drepturilor personalului, reducerea deficitului de angajaţi şi creşterea încrederii cetăţenilor în instituţie, prin consolidarea capacităţii instituţionale, pregătire profesională continuă şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice.
La întâlnire au fost abordate probleme concrete: plata muncii suplimentare şi a activităţii în zilele de repaus săptămânal, norma de hrană, compensarea cheltuielilor de transport şi locuinţă, precum şi actualizarea unor drepturi financiare. Reprezentanţii sindicatelor au semnalat şi aspecte legate de statutul profesional al poliţiştilor, ocuparea posturilor de conducere, accesul la programe de formare şi îmbunătăţirea dialogului social la nivel teritorial.
Ministrul a anunţat că mecanismul actual de plată pentru activitatea din zilele de repaus va fi menţinut. Eventualele creşteri salariale pentru anul următor vor fi analizate în funcţie de resursele bugetare alocate fiecărei instituţii, astfel încât măsurile să fie sustenabile.
MAI a mai precizat că atenţia se va concentra pe consolidarea proceselor de recrutare, păstrarea personalului cu experienţă şi pregătirea noilor generaţii, elemente considerate esenţiale pentru capacitatea operaţională a ministerului.


Comentarii recente