Premierul interimar Ilie Bolojan a susţinut luni, 19 octombrie, un bilanţ al celor aproape 16 luni în care a condus Guvernul, anunţând că mandatul ar putea fi încheiat marţi. El a spus că a preluat o ţară aflată într-o situaţie dificilă şi că predă viitorului Executiv o Românie „pe calea redresării, cu experienţa unei guvernări fără minciună, fără populism şi cu respect pentru oameni”.
Bolojan a amintit că în iunie 2025 deficitul bugetar era de 9,3%, economia creştea în principal pe baza consumului şi a datoriei, existau riscuri privind pierderea fondurilor europene şi ameninţarea unei posibile incapacităţi de plată. Potrivit premierului interimar, contextul a impus măsuri urgente şi costuri inevitabile pentru a restabili încrederea Comisiei Europene şi a pieţelor financiare.
El a justificat majorarea TVA ca măsură necesară pentru aducerea de resurse la buget şi reducerea deficitului, subliniind că nu a ascuns datele financiare ale ţării şi nu a făcut promisiuni fără acoperire. Execuţia bugetară din primele opt luni ale anului arată un deficit de 78,5 miliarde lei, faţă de 102,5 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului precedent, o reducere echivalentă cu 1,53 puncte procentuale.
Bolojan a mai afirmat că România a evitat retrogradarea ratingului de ţară, ceea ce a facilitat finanţarea deficitului. Investiţiile au crescut cu 25 miliarde lei în primele opt luni din 2026, depăşind 107 miliarde lei, iar cheltuielile de personal au scăzut cu 4,3 miliarde lei faţă de aceeaşi perioadă din 2025.
Premierul interimar a recunoscut impactul asupra consumului şi nivelului de trai, dar a caracterizat creşterea bazată pe credit drept una „toxicã” şi a spus că obiectivul a fost trecerea la o creştere susţinută prin investiţii, competitivitate şi o gestionare mai cumpătată a statului.


Comentarii recente