După demisia lui Dan Reșitnec și perioada de interimat care urmează, numele lui Gabriel Ciprian Ene apare ca favorit pentru ocuparea funcției de secretar general al Guvernului, potrivit unor surse.
Originar din județul Buzău, Ene este magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție. Anterior carierei în justiție, a practicat avocatura în Baroul Buzău și într-o societate de avocatură din București.
Pe plan politic, a fost prim-vicepreședinte al PNL Buzău și, în perioada 2012–2013, consilier local în municipiul Buzău, precum și președinte al organizației municipale a PDL. Este căsătorit cu deputata PSD de Bihor Gabriela Corina Ene.
Conform ultimei declarații de avere, Gabriel Ciprian Ene deține mai multe proprietăți în județul Buzău: un teren intravilan de peste 1.000 mp, un teren agricol de aproximativ 4,5 hectare și un apartament. Împreună cu soția figurează și două proprietăți în județul Bihor.
Funcția de secretar general al Guvernului coordonează activitatea aparatului guvernamental și asigură funcționarea Secretariatului General al Guvernului, fiind una dintre cele mai importante poziții administrative din Executiv.


Comentarii recente