Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că absorbția fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este prioritară pentru Guvern în lunile iulie și august. Pentru a debloca peste 4,5 miliarde de euro sub formă de granturi, Executivul pregătește convocarea Parlamentului în sesiuni extraordinare, pentru adoptarea unor acte normative esențiale.
Bolojan a explicat că plățile din PNRR sunt condiționate de realizarea reformelor și a jaloanelor asumate. Dacă obiectivele sunt îndeplinite parțial, finanțarea se reduce proporțional. Unele ținte stabilite în 2021 au fost atinse sau renegociate, dar mai există reforme restante care necesită acte normative adoptate de Parlament.
Premierul a enumerat şase proiecte legislative prioritare, fiecare având impact direct asupra accesării fondurilor: legea salarizării unitare; legea incompatibilităților; legea privind recompensarea personalului Ministerului Finanțelor pentru îmbunătățirea colectării veniturilor; legea privind funcția publică; Codul urbanismului; și legea pentru decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire. Valoarea aferentă menționată pentru mai multe dintre aceste legi este de 770 milioane euro, iar pentru Codul urbanismului și decarbonizare câte 972 milioane euro.
Consultările cu Comisia Europeană ar urma să fie finalizate până la sfârșitul săptămânii, după care proiectele legislative vor fi transmise grupurilor parlamentare şi conducerilor celor două Camere. Obiectivul Guvernului este dezbaterea şi adoptarea acestor acte în a doua jumătate a lunii iulie, pentru a nu pierde tranșele de finanțare destinate investițiilor în autostrăzi, spitale, școli, reabilitări termice şi alte proiecte majore.


Comentarii recente