Uzina Vehicule Dacia (UVD) de la Mioveni va suspenda temporar activitatea de producție în zilele de 9 și 12 octombrie, decizie anunțată angajaților printr-o notă internă transmisă de Direcția Comunicare Renault Group România. Măsura are la bază necesitatea adaptării ritmului de fabricație la volumul comenzilor și la evoluția pieței auto.
Salariații care nu vor fi programați la lucru în aceste zile vor rămâne la domiciliu și vor beneficia de drepturile salariale prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă. Deși liniile de asamblare vor fi oprite, vor continua o serie de activități esențiale pentru funcționarea uzinei: operațiuni de retuș și realiniere, fabricarea și expedierea pieselor de schimb, activități logistice, descărcarea camioanelor și inventarierea componentelor.
În perioada opririi producției se vor efectua lucrări de mentenanță a instalațiilor, curățenie tehnologică și activități specifice sistemului 5S, precum și teste pentru implementarea unor tehnologii noi în departamentul Caroserie. De asemenea, vor avea loc operațiuni menite să alimenteze și să stabilizeze fluxurile de producție din sectoarele Caroserie și Vopsitorie.
Direcțiile conexe, inclusiv DLRo, își vor ajusta programul de lucru și numărul de angajați în funcție de activitatea uzinei și de solicitările clienților externi. Anterior, Mihai Bordeanu, șeful Automobile Dacia, avertizase că uzina de la Mioveni pierde competitivitate în fața altor fabrici Renault din cauza costurilor cu energia și a investițiilor efectuate în alte unități ale grupului, menționând incertitudinea privind viitoarele generații ale modelelor Duster și Bigster în România.


Comentarii recente