Directorul general al SNTGN Transgaz, Ion Sterian, a inspectat şantierul conductei de transport gaze naturale DN 600 Ghercești–Jitaru, unul dintre proiectele principale pentru dezvoltarea infrastructurii energetice în sudul României.
Vizita a inclus organizarea de şantier de la Osica de Sus, judeţul Olt, verificarea lucrărilor la Lotul 1, montajul conductei DN 600 şi operaţiunile de subtraversare a conductelor de irigaţii. De asemenea, au fost verificate investiţiile la Staţia de Reglare–Măsurare Craiova 1 (SRM Craiova 1).
Noua staţie SRM are o capacitate de 20.000 metri cubi normali pe oră şi este alimentată printr-un racord de înaltă presiune DN 250 mm, conectat la conducta DN 600 Ghercești–SDE Craiova. Conducta de distribuţie DN 400 mm, din polietilenă extrudată, destinată reîntregirii reţelei, este într-un stadiu avansat, cu finalizare estimată la sfârşitul lunii august.
Proiectul, declarat de importanţă naţională prin HG nr. 1589/2022, are 89,6 km lungime şi va conecta infrastructura de transport din Oltenia cu cea din sudul ţării. Va asigura gaze pentru circa 132.000 consumatori casnici şi 251 de instituţii publice din 18 UAT-uri din judeţele Olt şi Dolj.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 374 milioane lei (≈71,4 milioane euro), din care 8,04 milioane euro provin din Fondul pentru Modernizare, restul fiind acoperit printr-un mix de finanţare, inclusiv surse proprii Transgaz. Compania subliniază că monitorizarea proiectelor în execuţie face parte din strategia sa de dezvoltare durabilă a reţelei de transport gaze.


Comentarii recente