Guvernul a prelungit cu 30 de zile starea de alertă pentru Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, după ce autorităţile au constatat că unităţile 1 şi 2 nu pot fi repuse în funcţiune pe parcursul lunii noiembrie 2026. Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial, potrivit Ministerului Energiei.
Măsura intervine pe fondul secetei hidrologice şi al cotelor foarte scăzute ale Dunării la intrarea în ţară, condiţii care afectează procesul de răcire şi operare al centralei. În actul normativ se arată că există riscul unei crize energetice, generat de lipsa rezervelor de putere şi energie necesare pentru echilibrarea Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) în orele de vârf.
Pe durata stării de alertă rămân în vigoare măsurile şi lucrările de intervenţie în regim de urgenţă dispuse prin Hotărârea CNSU nr. 24/2026 pentru asigurarea debitelor şi nivelurilor necesare funcţionării centralei. Instituţiile implicate sunt sprijinite, după cum este prevăzut, de autorităţi centrale şi locale.
Ministerul Energiei subliniază că Transelectrica dispune măsuri pentru asigurarea funcţionării SEN, inclusiv prin creşterea producţiei din toate sursele disponibile, asigurarea importurilor şi, dacă este necesar, reducerea consumului.


Comentarii recente