Românii devin tot mai atenți la cheltuieli, iar datele INS confirmă o scădere a consumului pentru a 13-a lună consecutivă. Pe forumuri precum Reddit utilizatorii își împărtășesc strategii practice pentru a cheltui mai puțin: amânarea cumpărăturilor neesențiale, întocmirea listelor și evitarea mersului la cumpărături când ţi-e foame.
Mulţi planifică mesele pentru mai multe zile, gătesc acasă şi porţionează alimentele pentru congelator. De asemenea, cumpără la reducere produse care pot fi păstrate şi preferă brandurile magazinelor pentru produse de uz casnic, în locul mărcilor scumpe. Unii aleg să-şi păstreze telefoanele sau hainele mai mult timp, argumentând că un produs mai ieftin dar de proastă calitate poate costa mai mult pe termen lung.
Abonamentele sunt verificate periodic şi, dacă nu sunt folosite, sunt închise. Alţii reduc frecvenţa unor plăceri — de exemplu prepară cafeaua acasă sau iau prânzul de acasă pentru a economisi pe termen lung. Practici precum „zile fără cheltuieli” sau punerea banilor deoparte imediat după salariu apar frecvent în discuţii.
Pe fondul acestor obiceiuri, statisticile INS arată că volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu 6,1% în iulie faţă de iulie 2025, aceasta fiind a 13-a lună consecutivă de declin. În primele şapte luni din 2026, consumul a fost cu 5,8% sub nivelul din aceeaşi perioadă din 2025. Scăderi se înregistrează atât la produsele nealimentare (-6,7% în iulie), cât şi la alimente, băuturi şi tutun (-5,8%) şi la carburanţi (-4,4%).


Comentarii recente