Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat în consultare publică proiectul Ghidului pentru programul „Casa Verde baterii”, destinat finanțării sistemelor de stocare pentru prosumatori. Bugetul total propus este de 400 milioane de lei, iar programul se adresează persoanelor fizice care dețin sisteme fotovoltaice racordate la rețea, indiferent dacă acestea au fost instalate prin AFM sau din fonduri proprii.
Valoarea maximă a finanțării este de 15.000 de lei (TVA inclus). Beneficiarul trebuie să asigure cel puțin 25% din valoarea eligibilă a investiției, astfel încât sprijinul acordat să nu depășească 75% din cheltuielile eligibile. Sistemele eligibile trebuie să aibă o capacitate minimă de 12 kWh și să fie dimensionate în funcție de producția instalației fotovoltaice și consumul gospodăriei.
Instalatorii pot participa dacă dețin atestat ANRE de tip B sau un atestat echivalent emis de un stat membru UE și respectă cerințele de transparență și capacitate de implementare prevăzute în Ghid. Programul va fi derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Obiectivul Ministerului este valorificarea eficientă a energiei produse în gospodării, prin stocarea surplusului din timpul zilei pentru a fi utilizat în periole cu consum ridicat. Proiectul Ghidului este în consultare publică; observațiile primite vor fi analizate înainte de aprobarea formei finale, astfel încât condițiile pot suferi modificări.


Comentarii recente