Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea nr. 169/2026) intră în vigoare la 25 august 2026 și modifică documentația necesară pentru emiterea autorizațiilor de construire.
Dosarul pentru autorizare trebuie să includă cererea în vederea emiterii autorizației (formatul va fi stabilit de autorități) și extrasul de plan cadastral și extrasul de carte funciară actualizate, care nu pot avea mai mult de 30 de zile.
După caz, se vor depune actele care atestă dreptul de proprietate sau alt drept real ori de creanță ce permite construirea; dacă proprietatea este confirmată în extrasul de carte funciară și solicitantul este aceeași persoană, nu mai sunt necesare documente suplimentare. Actele se certifică conforme cu originalul prin semnarea olografă a fiecărei pagini sau prin semnare electronică certificată.
Proiectul pentru autorizarea construirii rămâne documentul central și trebuie elaborat de specialiști în funcție de natura investiției. Pentru clădiri, se cere dovada luării în evidență a proiectului la Ordinul Arhitecților din România.
În funcție de amplasament și lucrare, dosarul poate include avize și acorduri prevăzute în certificatul de urbanism, punctul de vedere sau actul administrativ al autorității de mediu și, dacă este cazul, acordul de mediu. Sunt prevăzute și documentații pentru punerea în siguranță a clădirilor învecinate ori proiecte pentru acordul/autorizația administratorului drumului la lucrări pe domeniul public.
Tot în dosar se vor regăsi devizul general al obiectivului, durata de execuție, valoarea investiției și, după caz, referatele de verificare întocmite de verificatori tehnici atestați sau expertize tehnice privind influența asupra vecinătăților. Noua reglementare permite și depunerea unei declarații pe propria răspundere când beneficiarul invocă acordarea tacită pentru anumite avize, precizând că nu a primit solicitări de clarificare, completare, avize cu sau fără condiții ori decizii de respingere.
Lista prevăzută în Cod reprezintă documentația minimă; în funcție de categoria construcției, amplasament și prevederile certificatului de urbanism pot fi cerute documente și avize suplimentare.


Comentarii recente