Premierul Ilie Bolojan, în calitate de ministru interimar al Energiei, a semnat ordinele pentru lansarea a două programe de finanțare totalizând 250 milioane de euro, prin Fondul pentru Modernizare, destinate contorizării inteligente și dezvoltării capacităților de stocare a energiei.
Primul apel are o alocare de 100 milioane de euro și se adresează celor patru operatori de distribuție concesionari: Distribuție Energie Electrică România, Delgaz Grid, Rețele Electrice România și Distribuție Oltenia. Fiecare operator poate primi până la 25 milioane de euro. Programul prevede instalarea a peste 800.000 de contoare inteligente, care vor permite facturarea pe baza consumului real și ar contribui la reducerea pierderilor și a fraudelor.
Ghidul va fi transmis spre publicare în Monitorul Oficial; apelul va fi deschis pe 3 august 2026, ora 12:00, și se va încheia pe 2 decembrie 2026, ora 17:00. Termenul estimat pentru finalizarea proiectelor este 31 decembrie 2029.
Al doilea apel vizează dezvoltarea de capacități independente de stocare, cu o alocare de 150 milioane de euro. Schema urmărește crearea unor parcuri de baterii cu o capacitate totală de cel puțin 2.174 MWh. Finanțarea se va acorda prin licitație competitivă, pe baza celui mai mic cost per MWh, cu un plafon de 69.000 euro/MWh și o limită de 15 milioane euro per beneficiar.
Schema de ajutor de stat va fi transmisă spre publicare; calendarul estimativ prevede deschiderea apelului pe 1 septembrie și închiderea pe 30 octombrie 2026, iar finalizarea proiectelor până la 31 decembrie 2030. „Noua alocare de 250 de milioane euro… va susține optimizarea consumului de energie”, a declarat Ilie Bolojan.


Comentarii recente