La 40 de ani de colaborare artistică, Lia și Dan Perjovschi își reunesc pentru prima dată în România lucrările într-o expoziție comună, „DRAFT pentru o retrospectivă comună“, deschisă la ARCUB – Hanul Gabroveni între 3 aprilie și 30 august 2026. Proiectul ocupă toate spațiile Hanului Gabroveni și pune în dialog desenele şi intervențiile murale ale lui Dan, inspirate din actualitatea politică şi socială, cu arhivele, instalațiile și proiectele interdisciplinare ale Liei, centrate pe ideea de cunoaștere.
Cei doi artiști, ambii în vârstă de 65 de ani, povestesc despre începuturile lor la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Sibiu, despre dificultățile admiterii la facultate în anii ’80 (Lia a dat examen de mai multe ori până a intrat în 1987), despre viața profesională sub comunism și despre implicarea lor în evenimentele Revoluției, când aveau 29 de ani. De asemenea, descriu atelierul comun ca spațiu de întâlnire pentru artiști și importanța tururilor ghidate pe care le susțin publicului pe parcursul expoziției.
Perjovschii reflectează asupra schimbărilor din artă: hibridizarea mediilor, impactul comerțului și reconectarea globală după anii 2000. Ei subliniază reziliența lor profesională și rolul artei ca platformă de dezbatere socială.


Comentarii recente