Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat, luni, forţele pe care România le poate aloca pentru misiuni şi operaţii în afara graniţelor în anul 2027. În total, Armata va pune la dispoziţie 5.358 militari şi civili.
Dintre aceştia, 2.786 vor fi efectiv angajaţi în misiuni externe, 1.801 vor rămâne în ţară în stare de aşteptare, pregătiţi pentru dislocare la ordin, iar 771 fac parte din forţele propuse pentru misiuni ce pot fi asumate ulterior, se arată în comunicatul CSAT.
Ministerul Afacerilor Interne va contribui cu 2.604 militari şi poliţişti: 39 vor participa direct la operaţii în afara ţării, iar 2.565 vor fi în rezervă pe teritoriul naţional, disponibili pentru dislocare.
Totodată, Ministerul Apărării Naţionale a cerut suplimentarea contribuţiei la gruparea Mine Countermeasures Black Sea Task Group (MCM BLACK SEA) şi asigurarea comenzii pentru 2027. MCM BLACK SEA, lansată în ianuarie 2024 de România, Turcia şi Bulgaria, este prezentată ca o iniţiativă strategică pentru protejarea libertăţii de navigaţie şi a infrastructurii submarine critice în Marea Neagră.


Comentarii recente