Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi controlul judiciar pentru 60 de zile faţă de Bogdan-Eduard Dragomirescu, care la data faptelor era şef al Serviciului Corp Control din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). El este cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu.
DNA arată că, în iulie 2025, Dragomirescu ar fi pretins şi primit 15.000 de lei de la reprezentantul unui club din staţiunea Mamaia, lăsând să se creadă că va folosi influenţa asupra comisarilor ANPC pentru a împiedica încheierea unui act de control, aplicarea de sancţiuni sau dispunerea opririi temporare a activităţii.
Anchetatorii susţin că intervenţiile sale ar fi determinat comisarii care au verificat clubul în cadrul campaniei „Litoral 2025”, la 18 iulie 2025, să nu aplice sancţiunile corespunzătoare, deşi s-au constatat deficienţe care puneau în pericol sănătatea şi siguranţa consumatorilor.
Controlul judiciar a fost instituit începând cu 10 iunie 2026; pe durata măsurii, inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală, să nu părăsească teritoriul României fără acordul procurorilor şi să nu comunice cu anumite persoane menţionate în ordonanţă. Ancheta este în curs şi priveste şi alte persoane.


Comentarii recente