Sute de angajați ai serviciilor publice de ambulanță din întreaga ţară au organizat, joi, un protest la Ministerul Sănătății și la Ministerul Muncii, la apelul Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România (FNSAR). Sindicaliștii reclamă că proiectul noii legi a salarizării în sectorul public poate conduce la diminuarea veniturilor personalului din sistemul de urgență.
Acțiunea a început la ora 09:30 în fața Ministerului Sănătății și a continuat, de la 10:30, la Ministerul Muncii. Potrivit organizatorilor, proiectul prevede reducerea unor sporuri importante, între care cele pentru ture, gărzi, munca în zilele de repaus și activitatea în condiții periculoase.
„Noua lege a salarizării ne taie veniturile!”, au transmis protestatarii. Reprezentanții angajaților susțin că noii coeficienți nu ar garanta menținerea veniturilor actuale pentru un segment semnificativ al personalului, în absența majorărilor solicitate.
Toate ambulanțele operative au afișat mesajul „Protest național”. Sindicaliștii avertizează că, în forma actuală, proiectul ar putea determina scăderi de venituri pentru unele categorii de salariați între 2.000 și 4.000 de lei lunar.
Demersul face parte dintr-un val mai amplu de proteste organizate recent în fața instituțiilor publice din mai multe județe, unde funcționarii cer un statut special, o nouă grilă de salarizare și venituri conforme cu responsabilitățile posturilor.


Comentarii recente