Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru CNA, a avut o reacție dură şi ironică după ce Vladimir Putin i-a transmis „salutări poporului ortodox român” prin intermediul europarlamentarei Diana Șoșoacă, la Forumul Economic de la Sankt Petersburg.
Într-o postare pe Facebook, Bănescu condamnă utilizarea discursului religios în apropierea unor mesaje politice suveraniste, antieuropene şi favorabile Rusiei. El l-a descris sarcastic pe Putin drept „mare ctitor la muntele Athos” şi a scris că liderul rus „transmite șerpește calde salutări poporului ortodox român”.
Fostul purtător de cuvânt afirmă că salutul nu este inocent, ci parte dintr-o strategie de influenţă în care ortodoxia devine instrument de seducţie ideologică şi legitimare morală. Bănescu ironizează şi atitudinea Dianei Șoșoacă, pe care o numeşte „cea mai strălucită reprezentantă” a acestui tip de discurs, evocând o reacţie mistică în faţa portretizării lui Putin drept „omul păcii”.
De asemenea, el critică tăcerea unor comunicatori ai Bisericii Ortodoxe Române, sugerând că absenţa unei reacţii ferme echivalează cu o acceptare tacită a asocierii dintre ortodoxie şi mesaje politice pro-ruse. Mesajul său conţine şi o ironie finală la adresa unui posibil răspuns „athonit” sau bisericesc autohton, numit de el „apofatism pur”.
Reacţia lui Bănescu survine după intervenţia Dianei Șoșoacă la forum, când ea s‑a adresat direct lui Putin, susţinând că românii „nu îl urăsc” şi afirmând că România ar fi „condusă de Bruxelles” şi „nu are președinte”; intervenţia a stârnit râsul lui Putin, care a transmis salutări ortodocșilor români fără a comenta politica internă românească.


Comentarii recente