Secretarul general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, afirmă că desemnarea lui Eugen Tomac de către preşedintele Nicuşor Dan poate duce la un guvern aprobat de Parlament dacă Tomac va propune o echipă şi un program care să răspundă aşteptărilor românilor.
„România are nevoie astăzi de stabilitate, seriozitate şi responsabilitate”, spune Manda într-o postare pe Facebook, adăugând că forţele politice prooccidentale ar trebui să depăşească interesul de partid şi să privilegieze interesul naţional. Pentru PSD, criteriul esenţial rămâne competenţa: oameni profesionişti, credibili şi capabili să livreze rezultate, susţine secretarul general.
Manda anunţă că PSD va analiza „cu toată seriozitatea” propunerile pe care le va face Eugen Tomac, iar calitatea echipei guvernamentale şi programul de guvernare vor fi decisive. El subliniază importanţa experienţei şi a expertizei profesionale în gestionarea domeniilor cheie ale statului.
De asemenea, Manda afirmă că guvernul trebuie să menţină echilibrul finanţelor publice fără a încărca excesiv cetăţenii şi fără a sacrifica investiţiile şi protecţia persoanelor cu venituri mici şi medii. „Responsabilitatea este mai importantă decât orice calcul politic”, conchide Manda, exprimându-şi convingerea că Tomac poate obţine votul de învestire dacă va propune o echipă şi un program adecvat.


Comentarii recente