DIICOT a destructurat o rețea de trafic de droguri din județul Botoșani, în urma căreia şapte tineri cu vârste între 16 și 22 de ani au fost arestați preventiv. Anchetatorii susțin că gruparea folosea minori pentru distribuirea de substanțe interzise, inclusiv în zone frecventate de elevi și în apropierea unităților de învățământ.
Potrivit comunicatului specialistului antidrog Cătălin Țone, patru dintre suspecți au inițiat activitatea începând din octombrie 2025, iar ulterior au aderat încă trei persoane. Doi dintre inițiatori, deja trimiși în judecată la 7 mai 2025 și aflați sub control judiciar, ar fi delegat livrările pentru a evita prinderea în flagrant, recrutând printre alții trei minori de 16 și 17 ani.
Contactul cu clienții se realiza preponderent prin aplicații online, iar distribuția avea loc stradal. Membrii rețelei ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc sub formă de 2-CMC și 3-CMC („cristal”) și droguri de risc, precum canabis.
În 15 percheziții au fost ridicate aproximativ un kilogram de substanțe de mare risc, cântare de precizie, grindere și alte probe. Toți cei şapte inculpaţi au fost arestaţi preventiv.


Comentarii recente