
Premierul Ciolacu a prezentat detalii despre noul proiect de Ordonanță de Urgență care are ca scop reducerea cheltuielilor publice.
Premierul Marcel Ciolacu a explicat noul proiect de Ordonanță de Urgență pentru reducerea cheltuielilor, argumentând că există o creștere a cheltuielilor în ultimele luni ale anului și că legea asumată de Guvern în Parlament nu a fost încă promulgată de președintele Iohannis, fiind întârziată de sesizarea Opoziției la Curtea Constituțională.

Întrebat despre proiectul de OUG pentru noi măsuri de reducere a cheltuielilor, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că aceasta este necesară în contextul în care în ultimele luni ale anului există o creștere a cheltuielilor necesare și că legea asumată de Guvern în Parlament nu a fost încă promulgată de președintele Iohannis, fiind întârziată și de sesizarea Opoziției la Curtea Constituțională.
„Nu le reașez, le ordonez. (…) Legea de asumare din Parlament nu a fost promulgată. Știți foarte bine corespondența cu CE, că e bine să ne uităm atent. Am intrat într-o normalitate cu Comisia. România are nevoie, avem bani de pensii, salarii. (…) Nu am văzut pe nimeni dându-și foc cu sticlă de benzină când a îndatorat unul țară cu 200 de miliarde de lei. (…) Nu sunt probleme. Lăsați-mă să iau niște măsuri, astfel încât să nu aventurăm România într-o experiență neplăcută de a avea fondurile europene blocate, oricât de mult cineva ar da cu capul de birou de supărare. Nu afectează niciun cetățean român. Nimeni nu a explicat. Este sfârșitul exercițiului financiar trecut. Este normal ca prioritatea guvernului să fie cofinanțarea pentru proiectele în exercițiu. Dacă nu terminăm și nu trimitem plățile până pe 31 decembrie, pierdem miliarde de euro. Mă lasă rece anumite cheltuieli de mobilier dintr-un anumit minister și primarii”, a afirmat Marcel Ciolacu.
„Cu o scădere a consumului industrial pe timpul verii, am reușit totuși să aducem inflația la o cifră în două luni. (…) Avem o mulțime de proiecte pe PNRR, unde este necesară cofinanțarea. Asta spune proiectul, să lăsăm puțin cheltuielile care se făceau în mod obișnuit, precum pixuri, agende, clopoței”, a mai susținut Ciolacu.
În ceea ce privește evenimentele organizate la finalul anului, care sunt exceptate de măsurile de reducere a cheltuielilor formulate în cadrul proiectului, premierul a explicat că organizarea unor târguri de Crăciun „este necesară pentru ca un popor să trăiască. După ce închide târgul de la Viena, îl închid și eu”.
Comentarii recente