Interviul cu terapeutul Ion Duvac a provocat un cutremur în domeniul psihologiei, punând sub semnul întrebării încrederea în terapie și zguduind breasla.

Înregistrările cu psihologul Ion Duvac, acuzat de hărțuire sexuală a pacientelor sale, au provocat o reacție puternică în opinia publică, deoarece afectează un domeniu extrem de sensibil: relația terapeutică, care ar trebui să fie un spațiu sigur. Acest caz ridică întrebări esențiale despre încredere, limite, etică profesională, dar și despre puterea instituțională și necesitatea unei revizuiri în cadrul breslei psihologilor. Este, de asemenea, un exemplu al modului în care o parte a societății continuă să trateze victimele. Despre aceste aspecte am discutat cu Sorina Brif, psiholog clinician.

Care credeți că vor fi consecințele dezvăluirilor recente referitoare la comportamentul lui Ion Duvac? Acesta nu este doar un psiholog cu mulți ani de experiență, ci și un profesor universitar care ar trebui să pregătească viitori profesioniști, precum și membru al Comisiei de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România.

Este crucial să se respecte prezumția de nevinovăție, chiar și în afara instanțelor de judecată. Cu toate acestea, ascultând înregistrările audio, este dificil să nu ne punem întrebări serioase despre ce s-a întâmplat în acel cabinet și cum s-a putut întâmpla acest lucru.

De asemenea, este important să ne uităm la modul în care cazul Cristian Andrei a fost abordat, unde s-a pus accent pe lipsa unor acreditări și formări. Cu toate acestea, problemele grave de etică profesională din cabinet au fost ignorate. În cazul lui Duvac, nu putem ignora aceste aspecte. Nu putem devia discuția către detalii tehnice atunci când profilul profesional este ireproșabil pe hârtie, iar structurile care ar fi trebuit să sancționeze posibile abateri nu au reacționat. Dacă acuzațiile se dovedesc a fi adevărate, nu vorbim despre lipsa unei diplome, ci despre abuzul puterii instituționale.

Pentru a evita astfel de cazuri în viitor, este necesar să se ia măsuri în cadrul breslei, cum ar fi identificarea și sancționarea abuzurilor, precum și crearea unor proceduri de sesizare accesibile și sigure pentru pacienți.

Este important să se recunoască că frica persoanelor de a merge la psiholog este justificată și că există resurse online unde acestea pot primi informații și sprijin. De asemenea, este crucial să se discute despre prezumția de nevinovăție și despre modul în care abuzul operează în rețele de putere și identitate.

Este esențial să se înțeleagă că tăcerea victimelor abuzului sexual nu este un semn de minciună, ci rezultatul unui sistem care face supraviețuirea mai ușoară decât adevărul. Este important să se creeze un mediu în care victimele să se simtă în siguranță și să fie încurajate să vorbească despre experiențele lor.