
Germania și Olanda dețin peste jumătate din stațiile de încărcare pentru mașinile electrice din UE.
Potrivit datelor recente furnizate de ACAROM, mai mult de jumătate dintre stațiile de încărcare a mașinilor electrice din Europa se află în doar două țări: Germania și Olanda.

„Observăm o creștere a infrastructurii (pentru încărcarea mașinilor electrice). Peste 50% dintre stațiile de încărcare din Europa se găsesc în Germania și Olanda. În România, avem o dezvoltare bazată atât pe programele lansate de primării, care au mai multă forță financiară, cât și pe eforturile anumitor companii care implementează rețele de încărcare pentru vehicule electrice în țară. Aceasta reprezintă o provocare majoră, mai ales că pe autostrăzi am văzut doar două stații de încărcare, la două benzinării, pe traseul București-Pitești. În rest, lipsesc infrastructura pe drumurile din afara localităților. Aceasta reprezintă o provocare în dezvoltarea electromobilității și a mobilității verzi”, a declarat Sandu.
Reprezentantul ACAROM a subliniat că există o schimbare tot mai puternică în Europa, în România și pe piața auto europeană.
„În ceea ce privește industria auto europeană și mondială, toată lumea vorbește despre „verde”. Avem un obiectiv în Europa pentru anul 2035, pe care toți trebuie să-l respectăm, și anume „zero emisii” de CO2. Vedem că unele țări au început deja să accelereze tranziția către vehiculele verzi, iar aici avem o mare concurență din partea producătorilor chinezi, care aduc vehicule și tehnologii de ultimă oră și au acces la fonduri, materiale și resurse care să le permită acest lucru. În Europa, constructorii de vehicule și-au anunțat deja strategiile care prevăd lansarea tot mai multor modele electrice sau hibride până în 2030 sau chiar 2035. Asistăm, astfel, la o tranziție fără precedent în industria auto de la începuturile sale și până în prezent”, a spus Adrian Sandu.
Lideri de opinie în domeniul tehnologiilor verzi și politici publice participă la o conferință dedicată mobilității electrice, care face parte din cea de-a patra ediție a evenimentului Green Mobility Conference.
De asemenea, ACAROM susține că nicio autoritate din România nu cunoaște numărul exact al stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice disponibile la nivel național.
„Credeti că există vreo autoritate în România care știe câte stații de încărcare există? Nu, nu există. Dacă întrebi la ANRE, ei spun că aprobă doar cele cu putere mare, dacă întrebi la Ministerul Energiei, spun că se ocupă doar de producție, dacă întrebi la Ministerul Transporturilor, spun că nu au treabă cu asta, la fel și la RAR. Trebuie să folosești sute de aplicații pentru a vedea toate rețelele de încărcare disponibile, dar nimeni nu-ți va spune niciodată unde trebuie să mergi pentru a afla câte stații există în România. Cred că nici în următorii cinci ani nu vom afla câte stații de încărcare avem în țară. Așadar, aceasta reprezintă o mare problemă pentru noi, românii, deoarece nu vom ști niciodată dacă există sau nu o stație disponibilă, în afară de cele afișate. Restul sunt secrete”, a menționat Sandu.
El a adăugat că autoritățile din România trebuie să investească în transformarea soluțiilor de transport, iar Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) reprezintă o ocazie.
„Autoritățile trebuie să investească în această transformare, să dezvolte parcuri în afara orașelor, să construiască străzi adaptate, să ofere soluții de transport. Ca asociație, suntem în discuții constante cu autoritățile în legătură cu aceste aspecte. Avem și PNRR-ul, care prevede construirea a 14.000 de stații de încărcare. Sperăm că PNRR-ul va fi menținut și că cele 14.000 de stații vor fi realizate, dar trebuie să ne amintim că avem și o rețea de distribuție și energie electrică care, probabil, la anul, când vom avea instalate 2.000 de megawați de energie fotovoltaică în România, ar putea să întâmpine probleme. De aici rezultă necesitatea de a continua investițiile. Pentru a avea o mobilitate eficientă, avem nevoie de energie electrică, care nu poate fi produsă doar acasă… Camioanele electrice au nevoie de stații de încărcare de 150 de kilowați pentru a-și încărca bateriile într-un timp rezonabil. Dacă încărcați la 220 de volți, s-ar putea să dureze o săptămână să încărcați un camion”, a susținut reprezentantul ACAROM.
Comentarii recente