
Sâmbătă, 22 iulie 2023, în majoritatea țării se va menține o vreme caniculară, iar disconfortul termic va fi ridicat.

Potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în sudul și sud-estul teritoriului. Se vor înregistra temperaturi caniculare, cu un disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 38 de grade Celsius, iar cele minime între 18 și 23 de grade Celsius.
Cele mai ridicate temperaturi se vor înregistra în București și Timișoara, unde se vor atinge 39 de grade Celsius. De asemenea, se va înregistra caniculă și la Oradea (36 de grade Celsius), Craiova (38 de grade Celsius), Galați și Brăila (37 de grade Celsius).
Cerul va fi variabil, dar vor exista și perioade cu averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze la rafală în general de 60…80 km/h), în zonele de deal și de munte, precum și pe alocuri în restul teritoriului, în special în Moldova, Muntenia, Dobrogea și sud-estul Transilvaniei.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp și izolat 40…50 l/mp. De asemenea, vor cădea grindină pe suprafețe restrânse, iar în special în est și în sud-est se vor înregistra vijelii.
La Constanța, temperatura va ajunge până la 29 de grade Celsius. Cerul va fi temporar înnorat după-amiaza și noaptea, când vor fi averse și descărcări electrice trecătoare. Vântul va avea intensificări temporare ziua (rafale în general de 45-55 km/h), apoi va slăbi în intensitate. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 24 și 26 de grade Celsius.
Specialiștii avertizează că trebuie evitată expunerea la soare în intervalul orar 10.00-18.00 și că este importantă o hidratare adecvată, deoarece există un risc crescut de îmbolnăvire și chiar deces.
„Este recomandat să evităm expunerea la soare în intervalul 10.00-18.00, când activitatea solară este mai intensă. Dacă suntem nevoiți să lucrăm în aer liber în acest interval, ar trebui să ne protejăm cu haine subțiri, de culoare deschisă, care să permită circulația aerului, și să ne protejăm capul cu o pălărie sau o șapcă care să ne ferească de expunerea directă la soare. Acestea sunt măsuri generale, de bun simț, dar mai există câteva aspecte pe care oamenii trebuie să le țină cont. Este vorba despre hidratare. Trebuie să ne hidratăm periodic și să ținem cont de pierderea de apă. Pierderea de apă este diferită dacă stăm într-o încăpere cu aer condiționat sau dacă stăm în aer liber, unde temperatura depășește 40 de grade Celsius. Pierderea de apă este mult mai mare în a doua situație și trebuie compensată”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, într-un interviu pentru Euronews.
Comentarii recente