
Bolojan se deplasează la Paris pentru a participa la a doua întâlnire a liderilor europeni despre situația din Ucraina, la care România a fost invitată.
Președintele interimar Ilie Bolojan va participa miercuri la a doua întâlnire organizată de Franța pe teme legate de Ucraina și securitatea Europei. Președintele francez Emmanuel Macron a convocat la Paris liderii țărilor UE și NATO care nu au fost invitați la reuniunea de luni. Reuniunea de la Paris din data de 17 februarie a fost inițiată de Președintele Franței într-un format cunoscut ca Weimar Plus, unde au fost prezenți lideri importanți din Europa care susțin Ucraina. România a fost reprezentată la această întâlnire prin intermediul Poloniei, care deține președinția rotativă a UE. Se așteaptă noi reuniuni la care România va participa. Surse diplomatice au dezvăluit că țările invitate la întâlnirea de mâine includ Norvegia, Canada, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Finlanda, Grecia, România, Suedia și Belgia. Unele țări ar putea participa prin videoconferință.

Comentarii recente