
Modernizarea căii ferate de pe ruta Bucureşti - Piteşti.
CFR SA va demara primul proiect de reînnoire a căii ferate pe traseul Călineşti – Goleşti – Piteşti, în valoare de 82,13 milioane lei, fără TVA, finanţat din fonduri nerambursabile PNRR. Lucrările vor consta în înlocuirea treptată a elementelor suprastructurii căii ferate între staţiile Călineşti – Goleşti (Firul II) şi pe două linii din staţia CF Goleşti, pe o lungime de 21 km. Trenurile vor circula cu restricţii de viteză pe parcursul lucrărilor pentru protecţia muncitorilor. Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu de reînnoire a căilor ferate, cu scopul de a ridica restricţiile de viteză și de a crește siguranța circulației. CF Craiova va coordona lucrările în perioada 8 februarie – 27 martie 2024. De asemenea, CFR SA a anunțat că traficul feroviar va fi închis temporar între staţiile Ilia şi Brănişca pentru lucrări de infrastructură pe tronsonul Gurasada – Simeria. Călătorii vor fi transbordați cu mijloace auto în intervalul orar 13:15 – 16:20, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică.

Comentarii recente