Angajaţii din sistemul sanitar cer reluarea negocierilor pentru noua Lege a salarizării până la sfârşitul anului și avertizează că nu vor accepta amânarea reformei fără majorări salariale de la 1 ianuarie 2027. Reprezentanţii federaţiilor sindicale arată că, de la ultima creştere din iunie 2024, puterea de cumpărare a scăzut cu aproximativ 16%.
Gabriel Predica, prim-vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, spune că sindicatele doresc să participe cât mai curând la renegocierea legii şi solicită ca orice indexare să se aplice veniturilor totale, inclusiv sporurilor, nu doar salariului de bază.
Predica propune ca toate categoriile de sporuri din sănătate să fie calculate la salariul în plată, soluţie care, susţine el, ar genera majorări diferenţiate şi ar acoperi pierderea de putere de cumpărare a fiecărui salariat. Alternativ, o indexare procentuală ar trebui să fie cel puţin egală cu inflaţia acumulată, estimată la 16% de la ultima majorare.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat recent că sistemul urmează să fie regândit şi a avansat ideea unei majorări de până la 25% pentru medici, în funcţie de numărul de gărzi, precum şi plata gărzilor pentru rezidenţii din anii I–III. Predica califică însă majorarea propusă pentru gărzi drept insuficientă, subliniind că plata gărzilor suplimentare nu acoperă pierderea creată de faptul că acestea nu sunt plătite la tariful normei de bază.


Comentarii recente