Președintele american Donald Trump a afirmat, în timpul unui miting în Texas, că panourile solare ar deveni atât de fierbinți încât ar ucide păsările și alte animale care ajung pe suprafața lor. El a comparat panourile cu un aragaz încins: „Animalele sar pe ele și se prăjesc pentru că acele panouri negre sunt mai fierbinți decât aragazul tău”.
Trump a întrebat retoric un reporter despre soarta păsărilor ce aterizează pe astfel de instalații: „Ați văzut vreodată ce se întâmplă cu o pasăre când aterizează pe acestea? […] O pasăre aterizează pe ele? S-a terminat”.
În același discurs, el a criticat și energia eoliană, descriind turbinele drept costisitoare, inestetice și dăunătoare mediului, susținând că „ucid păsările” și implică cheltuieli mari pentru funcționare: „De fiecare dată când construiești o moară de vânt, costă țara milioane de dolari pe an”.
Aceste declarații vin în continuarea atacurilor lui Trump la adresa investițiilor în energia verde. Anul trecut el a criticat politicile privind energia regenerabilă ale Marii Britanii și a pledat pentru continuarea exploatărilor petroliere în Marea Nordului.


Comentarii recente