Benjamin Netanyahu domină scena politică israeliană de aproape trei decenii, ocupând funcţia de prim-ministru, cu întreruperi, timp de 19 ani. Marţi, adversarii săi speră să-l înlăture prin votul parlamentar, dar provocarea e complexă: viaţa politică a ţării pare împărţită între susţinătorii lui Netanyahu şi cei care cer schimbarea.
Principalii rivali încearcă să se poziţioneze prin contrast cu premierul. Gadi Eisenkot, fost şef al Statului Major al Forţelor de Apărare, şi-a intitulat formaţiunea Yashar — „drept” sau „direct” — şi promite guvernare transparentă, limite pentru mandate şi integritate. Campania sa mizează pe imaginea de conducător responsabil, opus retoricii şi stilului politic al lui Netanyahu.
Pe dreapta radicală, lideri precum Itamar Ben-Gvir şi partidul Otzma Yehudit cer politici mult mai dure: extinderea aşezărilor în Cisiordania, chiar şi în Gaza, un „minister al emigrării” destinat plecării palestinienilor, pedeapsa cu moartea şi înarmarea civililor evrei. Chiar şi în aceste tabere, Netanyahu rămâne figura centrală şi arborează mesaje care polarizează alegătorii, împotriva unei influenţe politice mai mari a formaţiunilor arabe.
Contextul ultimilor ani e definitoriu: atacul Hamas din 7 octombrie 2023 — cu sute de civili ucişi la festivalul Nova şi în kibbutzuri —, războiul din Gaza cu zeci de mii de morţi palestinieni (articolul menţionează peste 70.000) şi controversele interne precum planurile de reformă judiciară, scandalul „Qatargate” şi dosarul de corupţie al lui Netanyahu au alimentat nemulţumirea. Totuşi, baza sa electorală i-a rămas loială şi el rămâne un tactician abil în negocierile de coaliţie.
Opoziţia mizează pe un bloc anti-Netanyahu care, potrivit sondajelor, ar putea obţine rezultate mai bune, dar nu neapărat majoritatea în Knesset. Mobilizarea israelienilor din diaspora şi semnalele civice — cum ar fi tinerii care au cântat „Shir LaShalom” — indică dorinţa unor alegători pentru schimbare, dar rezultatul rămâne incert şi la îndemâna matematicii parlamentare.
Comentarii recente