Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Liviu-George Maha, a anunțat sâmbătă, 24 octombrie, că situația lectorului Alexandru Toader va fi analizată luni. Decizia judecătorească de arest preventiv atrage, în mod automat, suspendarea contractului de muncă al acestuia, a precizat conducerea universității.
Rectorul a reafirmat angajamentul instituției pentru respectarea standardelor de etică universitară și pentru păstrarea calității procesului de învățământ. A fost convocată pentru luni dimineață o ședință a Consiliului Facultății de Drept, la care va participa, pentru a stabili măsuri imediate astfel încât activitatea didactică să nu fie afectată.
UAIC menține că respectă prezumția de nevinovăție și nu va comenta aspectele aflate în cercetare penală. Comisia de etică va continua procedurile în curs, iar universitatea a promis revizuirea mecanismelor interne de prevenire și sesizare a hărțuirii, dacă vor fi identificate probleme de reglementare.
Rectorul a subliniat că siguranța și demnitatea studenților sunt prioritare și a amintit proiectul UNISAFE, derulat în acest an pentru prevenirea discriminării de gen și a hărțuirii în mediul academic.
Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept şi fiul fostului ministru Tudorel Toader, a fost plasat sub arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual două studente. Ancheta în cauză a început în toamna anului 2025, după un articol publicat în Reporter de Iași. Potrivit Parchetului, din probe rezultă suspiciunea că ar fi profitat de poziția sa didactică pentru a comite faptele.
Într-o postare publică din 23 octombrie, Tudorel Toader a susținut că acuzațiile ar face parte dintr-un demers care îl vizează pe el şi că o avocată ar fi convins cele două studente să dea declarații împotriva fiului său. El a afirmat că fiul său nu ar fi avut inițial posibilitatea de a propune probe în apărare.


Comentarii recente