Echipa feminină a României se situează pe ultimul loc, 8, cu 151,996 puncte, după primele trei subdiviziuni din calificările Campionatului Mondial de gimnastică artistică de la Rotterdam. Urmează alte şapte subdiviziuni astăzi, astfel că şansele fetelor noastre de a prinde finala pe echipe sunt practic nule.
În ierarhia provizorie la individual compus, Alexia Blănaru este pe locul 19 cu 50,132 puncte (13,666 la sărituri, 11,466 la paralele, 12,300 la bârnă şi 12,700 la sol). Anamaria Mihăescu ocupă locul 20, cu 49,832 puncte (13,100 la sărituri, 12,166 la paralele, 11,866 la bârnă şi 12,700 la sol), iar Iris Iordache e pe 28, cu 47,032 puncte (12,700 la sărituri, 11,066 la paralele, 10,766 la bârnă şi 12,500 la sol).
Ariana Cotu a obţinut 13,033 la paralele, iar Sabrina Maneca-Voinea s-a clasat a 26-a la bârnă, cu 12,466, şi a 10-a la sol, cu 12,900 puncte. România participă la CM cu şapte sportivi — şase la feminin (Sabrina Maneca Voinea, Ariana Cotu, Alexia Blănaru, Daria Tănasă, Iris Iordache, Anamaria Mihăescu) şi unul la masculin (Nicholas Țarcă) — în cadrul competiţiei care se desfăşoară între 17 şi 25 octombrie.
România nu a mai cucerit o medalie mondială din 2015, când Marian Drăgulescu a luat argint la sărituri, iar Larisa Iordache a obţinut bronz la individual compus. În clasamentul all-time pe medalii, România are 48 de aur, 45 de argint şi 42 de bronz (135 în total), fiind pe locul 5 istoric.


Comentarii recente