Simona Halep a anunțat că a încheiat colaborarea de imagine cu compania aeriană AnimaWings, la câteva luni după ce devenise ambasadoarea brandului. Decizia survine după ce operatorul a solicitat intrarea în insolvență pe 30 septembrie și a suspendat toate cursele comerciale.
Potrivit comunicărilor publice, AnimaWings ar fi înregistrat pierderi importante, şase dintre cele opt aeronave au fost retrase din operare, iar compania se confruntă cu mai multe acțiuni în instanță inițiate de pasageri nemulțumiți.
Halep a explicat, într-un mesaj postat pe Instagram, că a aflat din presă despre dificultățile companiei și că a fost surprinsă de evoluție. Sportiva a precizat că implicarea sa s-a limitat strict la un contract de imagine: nu a avut atribuții în management, decizii comerciale, financiare sau operaționale și nu a beneficiat financiar din activitatea companiei până în prezent.
În paralel cu anunțul rezilierii, Simona Halep a șters postările realizate în parteneriat cu AnimaWings de pe conturile sale de socializare și a spus că speră într-o clarificare rapidă a situației, în special pentru pasagerii afectați.


Comentarii recente