O femeie în vârstă de 74 de ani din Statele Unite a dat în judecată un spital din Ohio după ce medicii i-au amputat piciorul stâng în locul celui drept, care urma inițial operat pentru o formă de cancer de piele. Pacienta, Sharon Jacks, fostă militară și azi pensionară, a pierdut astfel membrul sănătos și, la patru luni distanță, a suferit o nouă intervenție într-o altă unitate medicală în urma căreia i-a fost amputat şi piciorul drept, cel afectat de boală.
Conform documentelor depuse în dosar, echipa chirurgicală de la Selby General Hospital a realizat de două ori verificări preoperatorii, însă eroarea a avut loc în ciuda momentelor în care greșeala putea fi observată și corectată. Spitalul a recunoscut ulterior că incidentul era evitabil şi că procedurile standard de siguranță nu au fost respectate.
Instituția a anunțat că persoanele implicate au fost trase la răspundere şi nu mai îndeplinesc funcțiile respective. Sharon Jacks susține că a rămas cu dizabilitate permanentă, dureri şi suferinţă emoţională, precum şi costuri medicale suplimentare. Ea şi soţul ei au depus în septembrie 2026 o acţiune în comitatul Washington, Ohio, prin care cer despăgubiri pentru neglijenţă gravă şi conduită imprudentă.


Comentarii recente