ROMGAZ precizează, într-un comunicat emis luni, 28 septembrie, că niciun reprezentant al statului român nu a exercitat presiuni asupra conducerii companiei pentru încheierea unor contracte de cumpărare sau vânzare de gaze naturale, inclusiv gaze naturale lichefiate (LNG).
Clarificarea vine după informații publicate în presă legate de discuții în care ar fi fost menționată posibilitatea influențării unor decizii politice. Compania subliniază că, deși statul român este acționar majoritar cu 70% din acțiuni, acest statut nu schimbă obligațiile ROMGAZ față de regulile de guvernanță corporativă, drepturile celorlalți acționari sau obligațiile de transparență.
Potrivit comunicatului, analiza oportunităților comerciale și deciziile privind eventuale achiziții sunt luate exclusiv prin mecanismele corporative ale ROMGAZ, pe baza criteriilor economice, comerciale și strategice aplicabile societății listate la Bursa de Valori București.
Compania afirmă că orice operațiune comercială este evaluată în funcție de fezabilitate economică, condițiile de piață, riscurile asociate, necesitățile proprii și obiectivele de dezvoltare. ROMGAZ mai precizează că va continua să evalueze oportunitățile de pe piața gazelor naturale, inclusiv cele legate de LNG, „exclusiv prin raportare la interesul companiei și la criteriile economice, comerciale și strategice relevante”.
De asemenea, societatea reamintește că orice informație care intră sub incidența obligațiilor de raportare pentru o companie listată va fi făcută publică prin canalele oficiale, conform legislației aplicabile.
ROMGAZ este cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România, cu o tradiţie începând din 1909, şi este listată la Bursa de Valori București. Statul român deține 70% din capitalul social al companiei.


Comentarii recente