Ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, a reacționat, luni, 28 septembrie, la informațiile apărute în The Wall Street Journal despre o presupusă implicare a oficialilor americani în schimbarea Guvernului condus de Ilie Bolojan. Diplomatul a spus, la Constanța, că România trebuie să gestioneze singură această situație.
„Pot spune că, încă de la începutul problemelor interne cu care s-a confruntat acest guvern, Statele Unite și-au exprimat deplina încredere în democrația din România și în capacitatea acesteia de a rezolva această situație, precum și celelalte provocări care vor apărea. Este o problemă pe care România trebuie să o rezolve singură”, a declarat Nirenberg, potrivit Digi 24.
Ambasadorul a subliniat totodată că democrația presupune uneori procese complicate: „Să nu uităm că democrația poate fi complicată. De fapt, uneori este concepută să fie așa. Dar, de departe, este cel mai bun sistem pe care îl avem.”
Declarațiile sale au urmat unui articol al The Wall Street Journal care citează o persoană prezentă la o cină din martie, la Atena, unde, potrivit publicației, ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi comentat despre situația politică din România și ar fi sugerat că prăbușirea guvernului lui Ilie Bolojan era iminentă.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a precizat că vizita ambasadoarei în România s-a petrecut în contextul unui eveniment de afaceri, în afara unui mandat oficial de reprezentare sau negociere cu instituțiile române, și a subliniat că reprezentarea oficială a pozițiilor SUA în relația cu autoritățile române îi revine ambasadorului Darryl Nirenberg.


Comentarii recente