Un microbuz s-a răsturnat marți seară în afara carosabilului pe DN 22, la intrarea în localitatea Săcele, județul Constanța. Primele informații semnalează că ar putea fi până la opt persoane rănite, iar intervenția este în desfășurare.
ISU Constanța a transmis că la locul accidentului au fost trimise o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială pentru transport personal și victime multiple (ATPVM). De asemenea, Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a direcționat patru ambulanțe pentru acordarea îngrijirilor medicale și evaluarea victimelor.
Forțele de intervenție gestionează situația, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
Reamintim că în ultimele luni au avut loc și alte incidente cu microbuze: pe 13 septembrie un microbuz s-a răsturnat pe centura municipiului Bistrița (șase persoane au fost transportate la spital), iar în iulie un microbuz cu 11 persoane s-a răsturnat pe DN2-E85, în Cotești, Vrancea.


Comentarii recente