Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat marţi reţinerea a încă şapte persoane implicate în violenţele din timpul protestului din Piaţa Victoriei, desfăşurat pe 15 septembrie. Decizia survine după 29 de percheziţii efectuate în 16 judeţe şi audierile a 30 de persoane, realizate în cursul anchetei.
În urmă cu o săptămână, instanţele au dispus arestarea preventivă a cinci persoane, iar alte cinci au fost plasate în arest la domiciliu. Procurorii au deschis dosar penal împotriva a 40 de persoane pentru infracţiunile de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi loviri sau alte violenţe.
Poliţia Capitalei a precizat că, în timpul protestului, unii participanţi ar fi aruncat borduri, sticle, garduri metalice şi obiecte pirotehnice către efectivele de jandarmi şi ar fi agresat fizic mai mulţi angajaţi ai forţelor de ordine cu pumni, picioare şi bâte. Totodată, două persoane angajate ale unui trust media ar fi fost victime ale unor acte de violenţă.
La încheierea manifestării, 47 de persoane au fost conduse la sediile poliţiei pentru verificări, iar faţă de şase persoane a fost dispusă reţinerea. Pentru fapte contravenţionale au fost aplicate 24 de sancţiuni, în valoare totală de 46.000 de lei.


Comentarii recente