Ministerul Transporturilor urmează să aprobe proiectul Trenului Metropolitan Constanța, care ar putea deservi direct peste 500.000 de locuitori, adică mai mult de 75% din populația județului, a anunțat Horațiu Cosma, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Inițiativa vizează valorificarea infrastructurii feroviare existente pentru a oferi o alternativă la deplasările zilnice și pentru a conecta municipiul Constanța cu localități din județ, litoral, zone industriale, aeroport și alte obiective strategice.
Principalele coridoare analizate includ:
- Cernavodă – Medgidia – Constanța – tunelul Palas – Poarta 1 Port Constanța, pentru legături est-vest și acces direct la centrul și zona istorică a portului;
- Constanța – Mangalia – 2 Mai, importantă pentru navetiști și fluxurile turistice;
- Constanța – Ovidiu – Năvodari – Petromidia – Corbu, conectând zone rezidențiale, industriale și turistice;
- Legătură între Constanța și Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, cu rol civil și militar;
- Rute suplimentare: Medgidia – Valea Dacilor – Cobadin – Negru Vodă, Medgidia – Dorobanțu – Lumina – Năvodari și Eforie Nord – Techirghiol.
Primele etape prioritare vor fi relațiile Constanța – Cernavodă, Constanța – Năvodari – Petromidia – Corbu și Constanța – Mangalia – 2 Mai. CFR va interveni pentru eliminarea restricțiilor de viteză, reparații și modernizare a infrastructurii.
Autoritățile locale sunt pregătite să transforme zonele din jurul stațiilor în noduri moderne de mobilitate, cu facilități Park&Ride și Bike&Ride, legături cu transportul public, peroane accesibile, treceri moderne și spații publice regenerabile. Scopul declarat este ca trenul metropolitan să reducă dependența de mașină, timpii de transport și poluarea.


Comentarii recente