Videoclipurile virale despre presupuse apariţii ale „strigoilor” în sate au culminat, la Şuţeşti (judeţul Brăila), cu mai multe nopţi în care persoane necunoscute au intrat în curţile localnicilor şi au produs zgomote puternice pentru a-i speria.
Iniţial, fenomenul a apărut pe TikTok sub forma de înregistrări şi transmisiuni live despre prezenţa „strigoilor” în diverse localităţi. Ulterior, câteva persoane profitând de isteria online ar fi început să cutreiere curţile sătenilor, făcând zgomote ciudate, aruncând pietre şi distrugând mobilierul din exterior.
Camerele de supraveghere au surprins două persoane cu feţele acoperite şi cu bâte în mâini în timp ce pătrundeau pe proprietatea unei familii. Cel puţin un incident a fost sesizat la Poliţie în noaptea de 27 august; primul apel către 112 a fost în jurul orei 22:00, iar o sesizare oficială primită la 00:10 a condus la deplasarea poliţiştilor, care au discutat cu un apelant în vârstă de 37 de ani. Acesta a declarat că persoane necunoscute au pătruns în curte şi au lovit pereţii imobilului.
Poliţia efectuează verificări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor. Localnicii afirmă că astfel de acţiuni continuă să-i sperie şi atrag atenţia că sunt periculoase, mai ales că mimează fenomene amintite în clipurile de pe reţelele sociale. Cazul survine după alte incidente provocate de dezinformări răspândite online, precum cel din 8 august din judeţul Cluj.


Comentarii recente