Actorul italian Riccardo Scamarcio a fost invitatul de onoare al celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF 2026), participând pe 27 august la o conferință de presă, o sesiune Q&A cu publicul și la proiecțiile speciale ale filmelor Umbra lui Caravaggio (r. Michele Placido) și Modi – Three Days on the Wing of Madness (r. Johnny Depp).
Scamarcio, cunoscut la nivel european și internațional, s-a arătat impresionat de tradiția viticolă a regiunii: „Sunt foarte curios pentru că ştiu că această regiune este foarte specific axată pe vinificație. Sunt o mulțime de crame, o mulțime de case de vinuri”.
Actorul a vorbit și despre propria sa fermă din Italia, Azienda Agricola Rivale, explicând că produce vin și ulei de măsline și că proiectul viticol, sub numele Rivale, a început în 2016, inițial în secret.
Reprezentanții BIAF au subliniat legătura directă pe care o creează festivalul între public și artiști de calibru. Irinel Constantinescu-Martin, co-organizator BIAF, a afirmat că prezența lui Scamarcio ridică nivelul festivalului și oferă publicului întâlniri față în față cu nume importante ale cinematografiei.
Născut în 1979 la Trani (Puglia), Scamarcio are o carieră de peste două decenii, cu colaborări cu Paolo Sorrentino, Abel Ferrara, Costa-Gavras sau Michele Placido și apariții în producții internaționale precum John Wick: Chapter 2 și A Haunting in Venice. Este anunțat în distribuția filmului The Resurrection of the Christ, continuarea regizată de Mel Gibson.
Buzău International Arts Festival se desfășoară între 14 august și 11 septembrie 2026 și oferă programe variate de film, teatru, muzică, literatură și arte vizuale, majoritatea evenimentelor având acces gratuit.


Comentarii recente