Un incendiu de proporții a izbucnit duminică, 16 august, în jurul orei 15:00, la o hală de sortare a deșeurilor din localitatea Leț, județul Covasna. Martorii din trafic au alertat autoritățile după ce au observat coloane dense de fum.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna, flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați din interiorul halei, iar în exterior ard deșeuri pe circa 400 de metri pătrați. Pentru limitarea și stingerea incendiului au fost mobilizate inițial cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD din cadrul ISU Covasna.
Dat fiind amploarea intervenției, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu două autospeciale din cadrul ISU Brașov. Pompierii continuau operațiunile de localizare și lichidare a incendiului la momentul raportării, iar cauza izbucnirii va fi stabilită după încheierea misiunii de stingere.
Până în prezent nu au fost raportate victime. În zonă se înregistrează degajări mari de fum, însă autoritățile afirmă că traficul rutier nu este afectat.
Redacția amintește că, în noaptea precedentă, un incendiu puternic a avut loc la o hală din Sectorul 1 al Bucureștiului, cu degajări importante de fum.


Comentarii recente