Camera Deputaților a adoptat luni, 24 august, un proiect de lege prin care se amână aplicarea noilor reguli privind Evaluarea Națională și admiterea la liceu pentru generațiile viitoare. Măsura vizează în principal elevii care au început clasa a V-a în anul școlar 2025-2026.
Conform textului, dispozițiile din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 referitoare la organizarea Evaluării Naționale și a admiterii la liceu se prorogă „până la absolvirea clasei a VIII-a de către generația de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2025-2026”. Practic, noile reguli nu vor intra în vigoare pentru elevii care urmează să susțină examenele în perioada imediat următoare.
Decizia adoptată de Camera Deputaților trebuie însă validată de Senat, forul decizional în acest caz. Până la adoptarea finală și promulgarea legii, calendarul și regulile actuale pentru Evaluarea Națională și admiterea la liceu rămân în vigoare.


Comentarii recente