Guvernul a răspuns marți, 28 iulie, acuzațiilor PSD și a afirmat că cele 12 Hotărâri de Guvern vizate au fost adoptate respectând procedurile legale și constituționale. Executivul susține că plângerile prealabile depuse de PSD urmăresc blocarea unor acte normative cu importanță financiară și socială.
Potrivit Guvernului, dacă hotărârile nu vor intra în vigoare până la 31 august, România riscă penalități de circa 1 miliard de euro pentru hotărârea privind Strategia națională pentru conservarea biodiversității, iar pentru alte două hotărâri expuneri de zeci de milioane de euro.
Executivul a atras atenția asupra HG 569/2026, care stabilește procedura de acordare a plăților și a beneficiilor pentru locuire și tranziție pentru persoanele adulte cu handicap care părăsesc centrele rezidențiale în procesul de dezinstituționalizare — măsuri menite să sprijine 5.411 persoane. De asemenea, este vizată HG 530/2026, ce aprobă norme privind sancțiunile contravenționale neachitate și dreptul de a conduce, precum și acte care pun în aplicare măsuri pentru tineri NEET și persoane vulnerabile.
PSD a anunțat luni, 27 iulie, că a inițiat demersuri juridice împotriva Guvernului demis condus de Ilie Bolojan, solicitând suspendarea executării hotărârilor deja publicate la Curtea de Apel București. Partidul a precizat că va contesta în continuare actele publicate și va sesiza Parchetul General pentru posibile consecințe penale.


Comentarii recente