Premierul interimar Ilie Bolojan a spus că este justificată prorogarea majorării cotei de TVA pentru locuințe, până când platforma Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va redeveni funcțională după atacul cibernetic. El a precizat că amânarea ar trebui să acopere perioada de nefuncționare a sistemului.
Bolojan a adăugat că mutarea datelor ANCPI în Cloudul Guvernamental este în curs de finalizare, iar autoritățile vor putea stabili curând momentul în care platforma va fi din nou operațională.
Blocajul tehnic a împiedicat finalizarea unor tranzacții imobiliare, iar cumpărătorii riscă să piardă accesul la cota redusă de TVA de 9% dacă la termenul stabilit aceasta va fi înlocuită cu o cotă de 21%.
PNL a anunțat că va propune prelungirea aplicării cotei reduse până la 31 august pentru persoanele care au semnat deja contracte. PSD a înaintat un amendament care prevede amânarea aplicării cotei de 21% până la 1 octombrie 2026, iar liderul PSD, Sorin Grindeanu, a susținut că cei care au încheiat contracte pe baza cotei de 9% nu trebuie afectați de blocajul administrativ. AUR a solicitat procedură de urgență pentru dezbatere.
În sesiunea extraordinară a Senatului de săptămâna viitoare vor fi puse la vot şi proiecte legate de situaţia ANCPI, pe lângă legile necesare pentru PNRR.


Comentarii recente