Eugen Tomac afirmă că lansarea unui scrutin anticipat în actualul context ar reprezenta un risc prea mare pentru România și susține că soluția rezonabilă este găsirea unui compromis pentru a forma un Guvern capabil să adopte măsurile necesare.
Europarlamentarul a declarat, la B1 TV, că factorii externi şi interni — războiul din regiune, vulnerabilităţile economice şi compoziţia Parlamentului — fac nepotrivită organizarea anticipatelor în acest moment, deşi nu exclude această opţiune pe termen lung. „Cred că este mult mai înțelept, mult mai rațional să se găsească o soluție de compromis pentru a guverna țara, pentru a lua aceste măsuri importante”, a spus Tomac, potrivit Mediafax.
Tomac, care a fost premier desemnat de președintele Nicușor Dan, a avertizat că blocajul politic pune în pericol eforturile statului din ultimii patru ani şi riscă pierderea fondurilor şi a reformelor PNRR care trebuie adoptate până la 31 august. El a subliniat importanţa existenţei unui guvern cu puteri depline pentru accesarea primelor trageri din programul SAFE.
Tot marți, Nicușor Dan a spus că nu exclude anticipatele, dar le consideră foarte puțin probabile şi că ele ar fi o soluţie doar dacă impasul pentru formarea Executivului se prelungeşte.


Comentarii recente