Președintele Franței, Emmanuel Macron, a ieșit la alergat pe străzile Ankarei înaintea participării la summitul NATO, pornind din fața hotelului în care este cazat în cartierul Cankaya. Traseul său a continuat spre parcul Seğmenler, iar la alergare l-au însoțit gărzi de corp şi un translator.
Pe durata antrenamentului, estimat la aproximativ o oră, Macron a salutat trecătorii şi jurnaliştii prezenți, adresându-le „Bonjour!”. El a purtat, ca de obicei, ochelari de soare tip aviator cu lentile oglindă.
Prezența sa în stradă a atras atenția localnicilor, care rareori se apropie atât de mult de liderii internaționali, de obicei protejați prin convoaie şi măsuri stricte de securitate. Autoritățile turce au declarat anterior că nu au fost închise trasee speciale pentru alergarea președintelui, Ankara fiind oricum sub un regim de securitate sporit din cauza summitului NATO.
La summit participă şi alţi lideri importanți, între care președintele american Donald Trump şi premierul italian Giorgia Meloni. După alergare, Macron urmează să participe la reuniunea Consiliului Nord-Atlantic şi la întâlniri bilaterale în marja summitului.
Macron este cunoscut pentru obiceiul de a alerga şi în deplasările externe; el a fost surprins făcând jogging în vizite anterioare în China, India sau Egipt. În ianuarie 2026, la Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele a apărut tot cu ochelari de soare, purtarea lor având la acel moment o explicație medicală. Aparițiile sale cu ochelari aviator au atras şi interes financiar: acțiunile producătorului italian al accesoriilor au înregistrat creșteri după acel episod.


Comentarii recente