Lucrări succesive de infrastructură au transformat Valea Oltului dintr‑o zonă dificilă şi primejdioasă într‑unul dintre cele mai circulate defileuri din România, utilizat zilnic de mii de autovehicule şi apreciat de turişti pentru staţiunile, monumentele naturale şi vestigiile istorice de pe traseu.
Ruta leagă Transilvania de Muntenia: din cei circa 105 kilometri dintre Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, aproape jumătate traversează sectorul montan săpat de râul Olt. Defileul porneşte la poalele Munţilor Făgăraş, după localităţile Turnu Roşu şi Boiţa, urcă prin Pasul Turnu Roşu până la Câineni, străbate o parte a depresiunii Loviştei până la Brezoi şi continuă prin Defileul Coziei, ieşind din zona montană la Călimăneşti, aproape de Râmnicu Vâlcea.
Primele căi amenajate aici datează din Antichitate: defileul a fost folosit de armatele romanilor şi a păstrat urme ale construcţiilor şi drumurilor romane. Pe malul stâng, lângă Mănăstirea Cozia, se află castrul roman Arutela şi un monument care reconstituie parţial aşezarea militară. La nord, în zona Câineni, era castrul Pons Vetus, cunoscut la localnici ca „Poarta Romanilor”.
Drumul antic prin defileu, construit parţial suspendat pe bârne înversanţi, a fost refăcut în timpul împăratului Hadrian (117–138) şi folosit şi în Evul Mediu. În secolul al XIV‑lea a fost ridicată Mănăstirea Cozia, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, iar pe parcursul Evului Mediu şi până la Marea Unire din 1918, Valea Oltului a rămas o rută de trecere între Transilvania şi Muntenia.
În perioada habsburgică din secolul XVIII drumul cunoscut ca „Via Carolina” a fost amenajat pentru a lega Transilvania de Oltenia, iar lucrările la modernizarea şoselei au continuat în secolul al XIX‑lea, accelerate şi pentru pregătirea vizitei împăratului Franz Joseph în 1852. Pe marginea şoselei au apărut numeroase hanuri şi instalaţii de sprijin făcute din piatră, iar devierile prin dinamitare au fost folosite pentru a săpa drumul în stâncă.
La începutul secolului XX a fost construită o linie ferată montană spectaculoasă: între 1896 şi 1901, Direcţia Generală C.F.R. a realizat o secţiune de 40 de kilometri între Turnu Roşu şi Călimăneşti‑Cozia, care include zece tunele şi 18 poduri metalice, cel mai cunoscut fiind podul de la Proieni, declarat monument istoric.
În a doua jumătate a secolului XX a început amenajarea hidroenergetică a Oltului, proiect care prevedea peste 30 de hidrocentrale cu o putere instalată totală de aproximativ 1.000 MW. Prima hidrocentrală pe Olt a fost dată în funcţiune la Râmnicu Vâlcea în 1969.
Pe sectorul defileului, lucrările demarate în 1989 vizau cinci centrale la Cornetu, Robeşti, Câineni, Lotrioara şi Racoviţa, cu o putere instalată totală de 145 MW şi o producţie anuală estimată la circa 270 milioane kWh. Amenajările de la Cornetu, Robeşti şi Racoviţa au avansat lent: la Cornetu primul grup a intrat în funcţiune în 2001, al doilea în 2002; Robeşti a intrat în funcţiune în 2012; iar Racoviţa în 2019, însă cu o restricţie de nivel la 372,50 m dMB, conform informaţiilor publice ale Ministerului Mediului.
Lucrările de la Lotrioara şi Câineni au fost întrerupte în anii ’90 şi, deşi reluate parţial ulterior, nu au fost finalizate. Relieful dificil, alunecările de teren şi necesitatea protejării versanţilor au continuat să impună lucrări de consolidare în zona defileului.
În prezent, Valea Oltului se află într‑o nouă fază de modernizare odată cu construcţia autostrăzii montane Sibiu–Piteşti, care traversează defileul între Boiţa (judeţul Sibiu) şi Racoviţa (judeţul Vâlcea). Proiectul include tuneluri şi viaducte realizate pe versanţii abrupţi ai văii şi va modifica în continuare imaginea infrastructurii pe traseu.
Pe lângă importanţa sa rutieră şi feroviară, Valea Oltului rămâne căutată de turişti pentru staţiunea balneară Călimăneşti‑Căciulata, parcul naţional Cozia şi vestigiile istorice răspândite pe maluri. Totodată, constrângerile naturale care au făcut defileul dificil de străbătut se resimt în continuare, necesitând lucrări permanente de întreţinere şi protecţie.
Comentarii recente